MIHAI ȘORA – 99

10 novembre 2015 § 4 Commentaires

B. FUNDOIANU – „Oscar Wilde“ | 1921

18 décembre 2011 § Poster un commentaire

.

I

.

Sunt douăzeci de ani, în 1900, un cortegiu de puţini l-au însoţit pe Wilde, obşteşte, la cimitirul din Bagneux. Pentru noi, o aniversare tristă. Să profităm de pretextul acesta al aniversării ca să corijăm câteva păreri care se vor reface la loc, cum se reface urma paşilor în nisipuri.

Wilde scria: „Sunt născut pentru excepţii, nu pentru legi“. Oamenii care ştiu ceti concep prea puţin inegalitatea asta în faţa legilor naturii. Oamenii sunt, prin ipoteză, identici. Ei admit existenţa excepţiei, cum admit existenţa miracolului. Dar ar voi să categorisească după legile fizicei comune, care e negată de miracol, şi după legile psihologiei comune, care e negată de excepţie.

Brassaï | Tache limbe | circa 1932

.
.

Wilde scria: „Şi de-ar fi viaţa, cum desigur este, o problemă pentru mine, eu nu-s mai puţin o problemă pentru viaţă“. Dar oamenii n-au nevoie de probleme. Wilde are o anecdotică: o viaţă a lui particulară, cu multe amănunte, cu multe mistere şi, la sfârşit, cu puşcărie. Cu elementele astea, poţi oricând să scrii despre Wilde şi să-i judeci opera. Poţi chiar să osândeşti. Bârfeala a devenit însăşi critica literară. Şi ori de câte ori, într-un plan, se judecă numai anecdotica, fără să se caute obârşia în temperament, de atâtea ori critica: roman, eseu sau filosofia artei, este simplă bârfeală.

« Lire la suite »

■ B. FUNDOIANU – Literatura de mâine | 1919 ■

3 septembre 2009 § Poster un commentaire

Michel MADORE | Si tu écris, ton visage s'efface... | 2000

Michel MADORE | Si tu écris, ton visage s'efface... | 2000

Omul nu vrea să fie ignorant. Există mediocru, ca să poată cugeta mediocru, şi gândirea lui aruncă vorbe, cum arunci mei pentru canari. Omul cugetă. Dar cugetarea lui duce ca o şopârlă de cărare: până la prăpastie. Prăpastia ar putea fi urâtă. Şi ar putea fi adâncă. De aceea începem metafizica. Domeniul e larg ca un haos. E bună ipoteza şi bună conjectura. Bună simpla imaginaţie şi simpla presupunere. În lumea literară nu trage nimeni la răspundere. Aşadar, vom scri[e] despre literatura de mâine.

*

S-o luăm de la titlu: Literatura de mâine. Dar ce e literatura de azi? Dar ce e literatura de ieri? Nedumerire. Asta nu ne poate împiedica totuşi să scri[e]m despre cea de mâine! Obiceiul e vechi ca omenirea.

« Lire la suite »

■ B. FUNDOIANU – Scuze lui Nietzsche | 1922 ■

28 août 2009 § Poster un commentaire

Friedrich NIETZSCHE | 1899 | apud Hans Olde

Friedrich NIETZSCHE | 1899 | apud Hans Olde

 

Într-un articol publicat, nu de mult, într-o revistă franceză, André Suarès cere scuze lui Nietzsche că, în vremea bătăliei, identificându-l cu sufletul german, l-a maltratat. Suarès nu revine asupra ideilor lui despre Nietzsche, – nu încetează de a-l crede german şi profund german – dar, în timp de pace, cu nervii osteniţi şi mintea clară, poţi accepta, fără superstiţie, tot ceea ce în timp de război găseşti urât şi duşman. Problema lui Nietzsche e aşadară condamnată perpetuu să revie la fie­care doi, trei ani, să se îmbrace în haina aceloraşi argumente, să însângere în unghiile aceleiaşi actualităţi, să reintre, pe urmă, în carnea aceluiaşi bronz. Fizionomia acestui profund german, îndrăgostit de toate clasicismele, sufletul acestui „monstru dionisiac“ (cum îl numea el pe Zaratusthra), care ura lirismul „voinţei de putere“, pe care îl credea „inestetica în sine“, stă în răspântia vieţei, ca o furioasă contradicţie, ca un hoit rămas în câmp, după bătălia imensă, între o fiziologie puternică şi un creier formidabil.

« Lire la suite »

■ B. FUNDOIANU – File | Odaia | 1921 ■

24 août 2009 § Poster un commentaire

DACOS | Fenêtre |

DACOS | Fenêtre |

 

Viaţa monacală trebuie să fie idiot de tristă. Judec asta după odaia mea, care e simplă. Înăuntru, mobila e de acaju şi-i cumpărată de la Iaşi, acum şaizeci de ani, când mătuşa mea s-a măritat. Tot de atunci, agăţate de pereţi, ca de o panoplie uzată, tablouri putrezesc de vechime. Tablourile evocă păingăni bătrâni şi ei de şaizeci de ani, dar mătuşa care e tânără, cum e tânără o iarbă în fiecare an crescătoare, îi culege în cârpe uscate şi-i aruncă pe geam, în curte, unde continuă printre urzici ţepoase, atele păpădiilor.

« Lire la suite »

■ B. FUNDOIANU – File | 1921 ■

23 août 2009 § Poster un commentaire

DACOS | Etude pour les jours derniers |

DACOS | Etude pour les jours derniers |

 

Mă ţin minte pe aici de mic copil. Veneam vara, în vacanţă. Bunicii erau bătrâni şi buni, buni cum era căpriţa care creştea cu primăvara în curte şi care avea o neîngăduită lăcomie pentru frunzele lămâiului din oala roşie din salon. Bunicul alerga după căpriţă s-o bată şi aş fi vrut atunci s-o apăr – cum l-aş fi apărat desigur şi pe bunic, dacă aş fi prins-o pe căpriţă muşcând nalbele. Aveam impresia, poate eronată, că-mi sunt amândoi deopotrivă bunici. Aş vrea să notez astea cândva – poate în caietul ăsta, dar mai târziu – amintiri. Proastă şi tragică meserie aceea a scriitorului. Un gropar care pune ţărâna pe morţi, care-i dezgroapă, sau care apără, cu bravură, să nu se uzeze inscripţiile. Cărţile noastre sunt nişte cimitire.

« Lire la suite »

Où suis-je ?

Entrées taguées literatura sur INSTITUT FONDANE.