■ Mariana Şora – Al şaptelea simţ ■

23 mars 2011 § 5 Commentaires

© Anni Leppälä | Black | 2004

.

.

Moartea îmi dă târcoale. Se ţine la o oarecare distanţă. În jur, pe unde mă ocoleşte, simt un uşor vârtej de aer rece. Întinde un braţ scheletic spre mine, o mână descărnată, dar apoi se retrage, se îndepărtează, dispare. Cineva mă apără. I-am fost încredinţată şi m-a luat în primire când m-am ivit pe lume; i se spune – aşa, ca pentru copii – înger păzitor. Îi simt proximitatea numai de câţiva ani, dar din ce în ce mai des. Când eşti tânăr, poate nici n-ai nevoie într-atât de un ajutor de acest fel, din partea unui duh blând şi prietenos, cum ţi se pare că este; însă cu vârsta… Prezenţa lui mi s-a revelat de câteva ori; l-am simţit în spatele meu, aproape, tangibil parcă, şi m-am cutremurat. Valuri de fiori mi-au trecut pe spinare. Mai că-mi venea să mă întorc brusc… ca să-l surprind… Ce aberaţie! Ce blasfemie! Covârşită de prezenţa lui nevăzută, am căzut în genunchi.

Da, creşte în noi credinţa în supranatural: – oare ne copilărim? Ori se ascut unele simţuri în timp ce scade acuitatea celorlalte, a celor necesare vieţii sociale – văzul, auzul, până şi cel al echilibrului, aducând cu sine nesiguranţa la umblat? (– de unde povestea cu animalul simbolic ce se foloseşte, în amurg, de un al treilea picior.)

Ne paşte încetineala.

Înainte de a cădea în neputinţa totală, ireversibilă, constatăm fenomenul încetinirii nu numai în mişcările pe care omul bătrân le execută cu greu, mai împiedecat, mai neîndemânatic, dar şi în demersurile sale mentale. Până îşi aduce aminte de ceva, trebuie să stea pe gânduri, să şi le adune, să şi le aşeze, înainte de a profera cine ştie ce prostii. Prudenţă pe care o învaţă, o interiorizează spre evitarea primejdiei de a se face de râs. Mica stratagemă, agasantă pentru ceilalţi în cursul unei conversaţii, a fost penibilă şi pentru el însuşi, pe când era zdravăn de tot… şi îşi aduce aminte cum, odinioară, îl apuca nerăbdarea când era obligat să aştepte, cu oarecare politeţe, până ce isprăvea bunicul sau vreun prieten al acestuia cu interminabilele recomandări ori reflecţii despre un lucru sau altul, mai mult sau mai puţin dezlânate…

Răbdare, da, răbdare pretinde elementara politeţe faţă de cel împovărat de ani. Iar când acesta se întâmplă să fii tu însuţi, procesul de încetinire începe prin a te mira: nu erai tu, oare, cel mai ager dintre cei ageri, nu ţi se părea normal să ai replica promptă, la fel cum pasul te ducea mereu în fruntea unui grup în care înaintai? Ca să nu mai amintim cum ţi se repezea braţul în sus, cum te tot săltai din bancă, spre a te face remarcat de învăţătoare şi a debita, în fine, la repezeală, răspunsul vioi la întrebarea pusă. Eşti, oare, aceeaşi fiinţă?

Scrisorile ţi le concepi de obicei astfel:

 

Dragă prietene, ar fi prea banal să încep cu obişnuitele scuze pentru întârziere, deşi e mai mare ruşinea… A trecut o lună şi jumătate de la ultima dumitale scrisoare, dar iată că a intervenit din nou ceva ce ţine pesemne de necazurile vârstei şi mă deranjează, mă umileşte, mă descurajează cumplit în ultima vreme: pentru mai toate câte ţin de prezent, de „întâmplările din irealitatea imediată“, memoria mea a devenit un ciur. Nu mă consolează cu nimic că şi alţii, de aceeaşi vârstă, păţesc la fel…

Sau aşa: 

Între timp, a intervenit ceva: am trecut printr-o aventură extraordinară, incredibilă: am îmbătrânit! Nu râde!  Sau  râzi, dacă vrei, în hohote. Să nu crezi, însă, că am vrut să glumesc (glumă cam îndoielnică, ce-i drept). Nu, nu, găsesc, într-adevăr, că s-a întâmplat ceva extraordinar, neaşteptat… De fapt, ar fi trebuit să spun: mi s-a întâmplat brusc ceva – fiindcă lucrul s-a produs dintr-odată. Brusc numai ca experienţă concretă, evident. Căci ştiu, desigur, ca toată lumea, că îmbătrânim mereu, treptat, o ştiu prea bine, nicio îndoială! Cu toate acestea, nu mi-am dat seama. Iată o mică deosebire esenţială: una este să ai cunoştinţă de ceva, alta să cunoşti. A şti şi a cunoaşte sunt două lucruri diferite.

Să mergi înainte pe calea îmbătrânirii înseamnă, între altele, să devii conştient de reducerea posibilităţilor ce-ţi sunt date. Se impune, aşadar, să-ţi măsori forţele, să nu mai începi decât ce poţi duce la bun sfârşit.

Dar există obligaţii…

Venind vorba despre mărturia (scrisă), consemnarea amintirilor, pentru ca acestea să nu piară odată cu fiinţa ei, o prietenă îmi mărturiseşte că o apasă datoria de a aşterne pe hârtie, în locul şi în numele soţului dispărut, păţaniile, persecuţiile, suferinţele prin care au trecut şi pe care el s-ar fi priceput să le transcrie infinit mai bine, dar, iată, trebuie să asigure, cumva, eternizarea lor, cum s-ar zice. Iar acum îşi simte energia scăzută, deci şi puterea de a povesti, de a formula corect legăturile dintre fapte; i s-au redus posibilităţile, care, oricum, după ea, n-au fost niciodată grozave.

Numai constrângerea ne poate determina să pornim un lucru, nicidecum voinţa noastră proprie. Iată un fapt confirmat de Cioran, care mi-a mărturisit odată – textual (am notat cuvintele lui într-un caiet-jurnal) – că doar silit fiind, printr-o promisiune dată unei reviste, şi numai la reclamaţia acesteia, deci de ruşine, a scris articolul său despre Saint-John Perse, trudind o noapte întreagă, spre a-l preda a doua zi. De altfel, de la el am învăţat cuvântul procrastinaţie.

  • Text: Mariana Şora (1917-2011) – Fragment din volumul De senectute (în pregătire). Selecţie, note, comentarii, anexe şi îngrijirea ediţiei de Luiza Palanciuc.
  • Imagine: Anni Leppälä – Black, 21 x 31,5 cm., c-print on aluminium, 2004. |site|

.

.

Pentru a cita acest articol: Restitutio Benjamin Fondane
Gratias agimus.

.

.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Tagué :, , , ,

§ 5 réponses à ■ Mariana Şora – Al şaptelea simţ ■

  • Mihail Nasta dit :

    Excellent témoignage d’une angoisse qui se fait pressentiment, dans le sillage de CIORAN. Il faudrait faire un colloque sur LA CHRONIQUE des angoisses.

    M. N.

    • Luiza Palanciuc dit :

      @ Mihail Nasta:

      Oui, une «chronique», mais au sens des annales: recensement des traces et éphémérides.
      Seuls les mystiques poussent aux extrêmes cet effacement(-écroulement), au moment même où ils prennent conscience de l’Autre possibilité: la perte de la transcendance (ou l’abolition de la transcendance au profit de sa «fonction»).

      Et ce décentrement est une consomption. – Bien plus intéressante que l’angoisse elle-même, laquelle n’est que (simple) «coloration» de la journée.

  • Gina Vieru dit :

    O senectute atat de constienta de sine, de avatarurile, dar si de inaltimea ei posibila in plan spiritual nu e doar un dar, un dat, e fara indoiala rezultatul unei vieti traite constient, constientizat, cu rost.
    Omagii (colorate afectiv) Marianei Sora si multumiri Luizei care ne daruieste asemenea comori de gand.

  • Sorin Vieru dit :

    Fragmentul din De senectute publicat in Restitutio Fondane propune o judecata lucida, aspra, asupra vietii in amurg. In mod paradoxal, textul are un efect stenic, o regasesc acolo pe Mariana Sora din scrisoarea ei publicata in urma cu un sfert de veac in “Epistolarul” editat de Gabriel Liiceanu. De data aceasta, nonagenara autoare descrie cu aceiasi lipsa de complezenta conditia ei la senectute. Medic si pacient in acelasi timp, Mariana Sora propune un text in care nu stii ce sa admiri mai mult – vivacitatea de spirit a autorului sau stoicismul cu care infrunta propriile dificultati.

    Fie ca ingerul ei pazitor s-o ocroteasca in continuare.

    Initiativa Luizei Palanciuc de a edita scrierea doamnei Mariana Sora este de toata lauda. Astept cu mult interes sa parcurg cartea in integralitatea ei.

  • Aura Marin dit :

    Într-adevăr, excelentă această mărturie – subtilă şi pasionată deopotrivă. Sunt rari scriitorii care ating acest echilibru între „nuanţă“ (în sensul cel mai rafinat al termenului) şi „pasionalitate“ (acel „a-fi-în-chiar-miezul–lucrurilor“). Aştept cu mare nerăbdare să văd textul integral. Am citit deja jurnalele anterioare: Mariana Şora este dintre diaristele cele mai interesante – dincolo de viaţa ei tumultuoasă (un adevărat roman, din câte am putut să-mi dau seama).

    PS: Superb site aveţi! Variat, dar omogen (dacă pot să mă exprim astfel). De mare clasă. Rar şi preţios pentru cei care vă urmăresc.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ Mariana Şora – Al şaptelea simţ ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta