■ Rodica Zafiu despre sintaxa lui Mihai Şora ■

25 février 2011 § 1 commentaire

© Ana Hatherly

 

Dacă sintaxa lui Dimitrie Cantemir nu mai e astăzi cu atâta uşurinţă judecată şi condamnată (ca fiind bizară, stângace sau artificială, oricum în afara spiritului limbii române), cauzele pot fi cele fireşti: intrarea în circuitul mai larg a interpretărilor ştiinţifice pertinente, a concluziilor cercetărilor stilistice (cu privire la manierismul greco-latin, la voinţa cărturarului de a impune limbii un model retoric) şi chiar mai buna cunoaştere a operei în discuţie; se mai adaugă însă, poate, o treptată schimbare de context: sintaxa dislocată şi recompusă în structuri prozodice nu mai e atât de izolată între varietăţile stilistice contemporane. Dislocarea morfosintactică, izolarea prin virgule şi paranteze a unor segmente de text care se pot recompune, regula adaosului şi a suprapunerilor de idei sunt cel puţin argumente formale ale identificării unei variante moderne a stilului cantemiresc:

 „Numai că, în acel verb primordial, eu m-am (din capul locului) simţit înşurubat din plin (în clipele mele de vârf, evident) (câte şi când vor fi fost), şi, oricum, măcar întotdeauna implicat (pe întreg traseul curgerii mele de fiecare zi printre lucrurile şi făpturile lumii de toate zilele) (şi, nu mai puţin, a lor prin fiinţa mea).“

(Şora 1985: 6) 

O apropiere de ipoteticul model o constituie chiar planul lexical, prin coexistenţa neologismului filosofic cu fragmente de limbaj familiar; o alta, mai profundă şi perfect firească (justificând astfel dislocările) este constituirea de unităţi ritmice perfecte, amintind de clauzulele antice; ele intră în conflict, sporind tensiunea textuală prin juxtapunerea tiparelor diferite: 

■ iambul – „eu m-am (din capul locului) simţit înşurubat din plin“,

■ amfibrahul – (în clipele mele de vârf, evident)“,

dactilul – „(câte şi când vor fi fost)“.

Raportarea la un arhetip stilistic (în cazul nostru, reprezentat în cel mai înalt grad de fraza lui Cantemir) permite şi mai clara înţelegere a diferenţelor. În fraza modernă, ruptura e indisociabilă de polifonia discursului: ea ilustrează multiplicarea vocilor (interioare), relativizarea perspectivei supuse unor repetate modalizări şi intervenţii metatextuale. Precizarea, completarea sau punerea sub semnul îndoielii apar ca elemente ale unui dialog puternic marcat argumentativ. Numai că, „evident“, „oricum“, „nu mai puţin“ modifică încontinuu perspectiva; repetiţia însăşi e mai înclinată către sugerarea diferenţei („curgere de fiecare zi“, „lucrurile şi făpturile lumii de toate zilele“) şi chiar către răsturnarea perspectivei: viziunea curgerii omului printre lucruri e completată de aceea a curgerii lucrurilor prin fiinţă. Aparenţele unor procedee sintactice asemănătoare sunt produse de cauze diferite: pauza impusă de hiperbat e rezultatul fie al amănunţirii unei viziuni unitare, fie al juxtapunerii de elemente divergente; aproape acelaşi manierism retoric sudează sau disociază.

 

  • Text: Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003, p. 176 şi urm.
  • Sursă: EUB 
  • Imagine: Ana Hatherly, Fără titlu, tuş pe hârtie.

Tagué :, , , , ,

§ Une réponse à ■ Rodica Zafiu despre sintaxa lui Mihai Şora ■

  • Lucia Fetcu dit :

    Mulţumesc, am preluat textul pentru a-l putea cita, legat de gândurile mele privind dimensiunea poetică a filosofiei lui Mihai Șora…

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ Rodica Zafiu despre sintaxa lui Mihai Şora ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta