■ Mihai Şora despre Mircea Vulcănescu ■

2 novembre 2009 § 5 Commentaires

VULCANESCU_Mircea

Mircea Vulcănescu | 1904 – 1952 |

Mihai Şora

Despre Mircea Vulcănescu, câteva cuvinte

 

Am spus cândva (sau am scris undeva) că generaţia aceea din 1927, al cărei „şef­“ – unanim recunoscut – era Mircea Eliade, avea şi un vârf, mult mai retras şi mult mai puţin productiv decât Eliade, şi că acel vârf al ei a fost Mircea Vulcănescu.

Într-adevăr, el era polul liniştit al disperatei căutări agresive şi sfidătoare care aruncase atunci în arenă, alături de cea a lui Eliade, voci ca acelea ale lui Emil Cioran şi Eugen Ionescu, pentru a nu-i numi decât pe cei mai de frunte dintre ei. Era o generaţie care-şi căuta cu înfrigurare rosturile, mânată, în ultimă instanţă, de ambiţia de a-şi pune pecetea pe mari opere de cultură, apte de a lansa pe orbita universalităţii potenţialul spiritual al acestor locuri mai de pe la margine în care le fusese dat să se nască –, iar cei trei mai adineaori numiţi au şi izbutit în sensul acesta (bineînţeles, doar după ce, odată pentru totdeauna, şi-au lăsat în urmă locul de baştină).

Era Mircea Vulcănescu polul liniştit al acelei febrilităţi în căutare de Sens, pentru bunul motiv că, din capul locului, Sensul acesta îi fusese lui însuşi dăruit fără vreo altă mijlocire: încorporat în el, dar nu limitat la el şi închistat în el; dimpotrivă: conferindu-i, lui, o deschidere infinită spre Înalt şi spre Adânc, precum şi – pe orizontală – spre vasta întindere a tuturor celor ce-i erau semeni. În ambele direcţii (atât pe verticală, cât şi pe orizontală) (şi, spre deosebire de colegii săi de generaţie, autocentraţi, prinşi cum erau cu toţii în propriile lor efervescente căutări), Celălaltul transcendenţei îi era din capul locului la îndemână şi ca deschidere şi disponibilitate, dar şi ca venire în întâmpinare din propriul impuls.

Toată „opera“ lui, atâta câtă este ea (adică mai puţin întinsă decât ar fi putut fi, raportată la „volumul“ de fiinţă şi de informaţie structurată care i-a constituit temeiul), a fost strict „ocazională“: răspuns graţios la diverse solicitări. A ţinut numeroase conferinţe pentru că altcineva decât el simţise nevoia unei clarificări, a făcut admirabile expuneri improvizate pentru a lămuri câte o nedumerire a cuiva sau pentru a întregi o viziune incompletă, a pus întotdeauna ordine (o ordine suplă şi vie) în fulguraţiile incoerente sau doar fragmentare (şi de multe ori tributare momentului) ale unuia sau altuia. Întotdeauna, nevoia de limpezire a Celuilalt a constituit un indispensabil prilej pentru propria sa manifestare, pentru că oricând era gata să vină în întâmpinarea oricui îşi simţea vagul ideilor sau limita informaţiilor ca pe o povară greu de suportat. Este de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până în străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apuca să comunice, fie că vorbea despre tomism şi augustinism sau despre eros şi logos în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice. Sau despre orice altceva…

Nu este însă cazul să trasăm aici frontierele între care ar putea fi localizată multitudinea de cunoştinţe culese de el direct de la sursă şi temeinic asimilate, într-o tinereţe laborioasă consacrată propriei formări, – lucru pentru care ar fi, desigur, necesare investigaţii amănunţite, imposibil de efectuat în puţinul timp ce-l avem la dispoziţie –, şi, de altfel, nici nu este acesta lucrul cel mai important. Cel mai important lucru (şi care-l singularizează într-un fel în sânul celei mai strălucite generaţii căreia i-a fost dat să-şi înceapă în România cariera universală) este fără îndoială deschiderea spre transcendenţă, uitarea de sine în sensul cel mai bun – ba chiar sublim – al cuvântului, în sfârşit, bucuria luminoasă a împlinirii în chiar limitele bietei noastre condiţii umane – bucurie pe care el o răspândea din belşug de jur împrejuru-i.

Dacă sfinţenia este însoţită mereu de această lumină învăluitoare a bucuriei de a fi, Mircea Vulcănescu a fost – dintre toţi marii săi colegi de generaţie – singurul care ne face să ne îndreptăm gândurile, în modul cel mai firesc, spre acest vârf al condiţiei de făptură care este sfinţenia.

 

Referinţa: fragment din volumul Câteva crochiuri şi evocări, de Mihai Şora, Editura Scrisul Românesc, Craiova, colecţia „Hermes“, 2000, 174 p. inoctavo, ISBN 973-38-0285-9, p. 83-86 (ediţie epuizată).

Sursa fotografiei lui Mircea Vulcănescu: Ziarul Lumina

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

Tagué :, , , , , , , ,

§ 5 réponses à ■ Mihai Şora despre Mircea Vulcănescu ■

  • Lucia dit :

    Multumesc Domnului Sora pentru evocarea extraordinara facuta lui M.V. si multumesc Luizei ca ne-a impartasit-o.

    Il iubesc pe M.V. ca pe o ruda de sange (eu fiind, vai!, ruda saraca), desi il stiu numai din scris: texte, fragmente, note. Toate impreuna ii reconstituie adevarata inaltime si sunt intarite si confirmate de felul in care a plecat dintre noi. Ca si in cazul altor miracole care ne-au parasit la varsta tanara, ma intreb si eu, ca fiecare, ce-ar fi putut sa ne mai daruiasca, in timp. Poate ar fi salvat tara, daca ar fi fost aici si scum…

    Cred si eu in aura de sfintenie care-i lumineaza existenta de om deplin si o vad nestirbita de tacerea operelor nescrise…

    Pe curand, cu tot dragul. L

    • Luiza Palanciuc dit :

      Draga Lucia, ceea ce mi se pare tulburator – dincolo, desigur, de destinul lui tragic, de opera pe care a apucat s-o lase – este chiar descendenta lui Mircea Vulcanescu.

      Ieri, la dezvelirea bustului, am putut prinde o farima: este, la Mariuca Vulcanescu, o asemenea delicatete (- dar o delicatete ferma, a omului vertical), este o asemenea pudoare nobila si senina, incit nu pot decit sa ma gindesc ca ele, toate, ii vin de la Tatal Mircea Vulcanescu.
      Foarte atasanta evocarea pe care a facut-o ieri, la inceput, inainte de discursul oficial (incerc acum s-o postez pe You Tube, sa se bucure si altii de ea).

  • Lucia dit :

    Astept cu nerabdare imaginile de pe You Tube, poate vor amorti regretul ca n-am putut fi acolo – si iti multumesc pentru ceea ce faci.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ Mihai Şora despre Mircea Vulcănescu ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta