■ Mihai ŞORA la Teatrul Naţional Bucureşti | 25 octombrie 2009 ■

21 octobre 2009 § 2 Commentaires

Événements culturels

• Mihai ŞORA: conferinţă la Teatrul Naţional Bucureşti

| 25 octombrie 2009, ora 11, sala Atelier |

 

TNB 

Partea dăruită a jocului

Brâncuşi văzut de Fondane

fondane_restitutio

„Dumnezeu, care a creat lucrurile, vieţuitoarele, formele, a căzut pradă unei nemaipomenite lenevii; a face lumea în şase zile e semn de pripeală; cu dalta, cu ferăstrăul şi cu mâinile sale, Brâncuşi reia, una după alta, făpturile neduse până la capăt: a îndreptat până acum cocoşul, pasărea, ba chiar şi pe Socrate l-a redat sieşi. Căci Brâncuşi este un logician, un logician înfocat, pe care nicio sclipire nu l-ar putea mulţumi, pe care nu l-ar descuraja nicio beznă, care tinde mereu spre mai adunat, mai inefabil, mai avântat. La el, mişcarea – strânsă în chingi, fremătând de nerăbdare – se înverşunează să-şi ia avântul: până şi mănuşile îi sunt bătute-n cuie, ca să nu-şi poată lua zborul. «Străveziu gheţar de zboruri ce n-au fost»: la Brâncuşi s-a gândit Mallarmé! Niciodată, aici, schimonoseala unui unghi deschis, niciodată scară fără capăt. Cine-l va fi învăţat pe acest ţăran de la Dunăre toate regulile jocului său, cine-i va fi îngăduit să-şi găsească limitele jucându-se, şi să atingă cea mai profundă expresie a unei arte care, de milenii încoace, se află în căutarea a ceea ce o defineşte şi o singularizează? Laocoon nu are ce-l învăţa.“

Benjamin Fondane, „Brancusi“, în Cahiers de l’Étoile, II, 11, septembrie-octombrie, Paris, 1929 (cu două fotografii de Constantin Brâncuşi). Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora.

Miza lui Fondane, în acest eseu publicat în anul 1929, este deopotrivă filosofică şi estetică. Postura lui poate părea, la o primă lectură, aceea a lui Candide, faţă de filosofia tradiţională a artei – în orice caz, a unui nespecialist, a cărui singură ambiţie ar fi de a verbaliza câteva nedumeriri, probleme şi ipoteze susceptibile să întâlnească (şi) preocupările „experţilor“. Dar întrebările lui Fondane sunt fals naive. Într-o oarecare măsură, putem desluşi – în subteran – o paralelă între gândirea obsoletă, ameninţată de osificare sau scleroză, şi dispozitivul mental, artistic pe care îl articulează Brâncuşi. Ea traduce totodată o nelinişte în faţa crizelor de legitimare care afectează, în modernitate, criteriile şi valorile reperelor tradiţionale, iar arta lui Brâncuşi nu scapă nici ea, la începutul secolului, de o punere sub semnul întrebării a propriei întemeieri ontologice.

Inventio înseamnă, la Brâncuşi, descoperire: a da formă unei idei. Aşadar, nu tradiţia platoniciană în sens strict, care neagă „puterea“ creatoare a artistului (cu numele ei generic de mimesis), ci o interiorizare a prototipului. Nu copie, decalc, transcriere, transpunere, ci restituire a esenţei.

Acest „model“ esenţialist nu i-a scăpat, desigur, lui Fondane. Dar tot el face observaţia că Brâncuşi nu creează ex nihilo; el nu este un artifex divinus – acel moştenitor al lui Deus artifex medieval; nu face, aşadar, brâncuşi bărboşi mai mici sau mai mari. Invenţia este neîncetat readusă, la Brâncuşi, în matca etimologică a lui a găsi. De aici şi imposibilitatea de a reduce formele sale la statutul de replică: nu mimesis, ci esenţializare. Cu alte cuvinte: preexistenţa unui conţinut.

„La Fondane […] există o căldură a relaţiilor interumane care emană din toate textele sale. Apoi, felul în care şi-a cultivat prieteniile, fidelitatea faţă de maestrul lui, toate au o bază foarte puternică în această capacitate de dăruire care se numeşte iubire. […] Există, la el, o contrafaţă a nădejdii, care se numeşte deznădejde; una extraordinar de puternică în legătură cu propria soartă şi cu soarta semenilor săi.­ […] Credinţa e capabilă de dragoste, de o îmbrăţişare a semenului care poate merge până la propria autosacrificare senină. Există alt tip de credinţă care este chinuită de problema mântuirii: nu pentru sine, ci pentru lumea întreagă. Sunt multe forme ale credinţei. Or, dacă judecăm în profunzimea a ceea ce crede şi a ceea ce face, Fondane este un credincios autentic.“

Fragment din volumul Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei, de Leonid Dragomir (Bucureşti, Editura Cartea Românească, colecţia „Hors collection“, 184 p. in-octavo, 2009).  

 

Le pot de fer contre le pot de terre

Le pot de fer contre le pot de terre

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916. După studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934–1938), a plecat la Paris, devenind cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Constrâns să revină în ţară în anul 1948, se dedică unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi“, în care vor apărea, în deceniile şapte, opt şi nouă, cele mai importante cărţi ale culturii universale. Din anii ’70, a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, dialoguri care vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească. După 1990, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A fost ministru al Învăţământului în primul guvern de după revoluţie, funcţie din care a demisionat, în semn de protest, imediat după mineriada din 13-15 iunie 1990.

Opere: Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique (Gallimard, 1947 – trad. rom. Humanitas, 1995; 2006: Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică); Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor; reed. Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; reed. Humanitas, 2006); Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat (1990; reed. Humanitas, 2006), Firul ierbii (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), Câteva crochiuri şi evocări (2000); Filosoficale. Filosofia ca viaţă (2000); Locuri comune (2004); Clipa & timpul (2005) etc. În 2007, lansează, împreună cu Luiza Palanciuc, programul „Restitutio Benjamin Fondane“, de publicare, în traducere română, a operelor complete franceze ale autorului emigrat în Franţa în anul 1923. Numeroase apariţii ale traducerilor din cărţile lui Fondane în periodicele româneşti preced apariţia editorială, considerată, după mărturia iniţiatorilor programului, drept un demers izvorât din „urgenţa restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată“.

 I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

Tagué :, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

§ 2 réponses à ■ Mihai ŞORA la Teatrul Naţional Bucureşti | 25 octombrie 2009 ■

  • Gina dit :

    Minunata fotografia cu mainile !
    (cine-i autorul?)
    Cat de puternica – mana lui Mihai!
    Cat de ferm si dominator gestul lui venind de sus, din lumina asupra gestului mainii de fier, intunecata si amenintatoare!
    E o imagine cu forta profetica, parca, inspirand incredere in izbanda binelui, a luminii!
    Minunat! o fotografie antologica.

    • Luiza Palanciuc dit :

      Draga mea Gina,

      ma bucur ca-ti place fotografia.
      Am facut-o acum mai bine de doi ani, la Muzeul Bourdelle (este la doi pasi de mine, mergem de fiecare data cind vine Domnul Sora la Paris, pentru ca are o gradina placuta, in spate, unde sint sculpturile monumentale).

      As vrea sa fie profetica, asa cum scrii…
      Daca am fi banuit, cind ne jucam prin Muzeu, cit de feroce, de irational si distrugator poate fi « le pot de fer »…

      (Din fericire, cum stii, increderea in izbinda binelui nu l-a parasit pe Domnul Sora nici o clipa, de cind ne straduim sa-l salvam pe Fondane.)

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ Mihai ŞORA la Teatrul Naţional Bucureşti | 25 octombrie 2009 ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta