■ B. FUNDOIANU – Voroava | 1921 ■

2 septembre 2009 § Poster un commentaire

Jan Theodore TOOROP | A farmer returning home | 1886

Jan Theodore TOOROP | A farmer returning home | 1886

 

Ultima zi, ultima filă de peisaj. Plec – cum am plecat de atâtea ori, cu sentimentul unei mâţe pentru casa veche, pentru locul statornic.

Oriunde ar duce şina, gara e întotdeauna cenuşie.

Aş vrea să plec pururi şi totuşi aş voi să stau pe loc. Am obiceiuri de vegetal. Nu aştept alte peisaje, fiindcă peisajul va fi totdeauna acelaşi. Ştiu prea bine că eu creez peisajul. Şi asta mă indispune. Dumnezeu provizoriu, cunosc legile şi cunosc misterele; le am în mine. Dar aş voi să fiu un cocostârc, putred de bălţi şi de reumatisme, cocostârc călător şi sentimental. Peisajul acesta există cum îl văd eu şi fiindcă îl văd eu; mă supără lipsa lui de personalitate.

Plecarea… Mucegai, toamnă, casă în găuri cu guzgani, ploaie lungă. Simt ploaia ca un coperământ. Prefer mişcării, imobilitatea. Imobilitatea nu e moarte. Moartea e tot în mişcare. Am privit odată curgerea unui râu şi creşterea unei plante. E trist să vezi un râu curgând şi, crescând, o plantă. Tristeţea îmi convine. Iubesc prea mult viaţa, ca să nu iubesc moartea.

Prin peisajul acesta, subiectivizat, au băligat boii şi au mugit vaci. Gâşte au lunecat, albe şi atâta de line pe drumul de seară. Pe după garduri, căruţele cu fân umed. Câinii au lătrat, ca să muşte liniştea. Seara s-a lăsat, sau apele cresc undeva, undeva. Viaţa n-a trecut pe aici ca o femeie de pluş. Aş fu vrut să-i aud saboţii de lemn pe prunduri.

Ori nu, n-am vrut să văd viaţa… Nu există, oare, în capul dureros şi strâmb al vacei care mugeşte moale – ca să prelungească amurgul? Ţăranul de aici, din ogradă, cu plămânul cum e sita prin care şi-a cernut făina, suferă mai puţin ca vaca. Noaptea, pe stuhul vechi, ascultă plânsul broaştelor depărtat – cum e câmpul.  Au plâns atâtea broaşte, câte stele au căzut. Multe.

Poate să vie ploaia, poate să crească orzul. Ar voi pe degete să numere belşugul. Se complace în natură, cum se iubesc râmele sub pietre. Tresare şi-şi cheamă nevasta pentru cald. Atunci, cum luna rupe hârtie printre copaci, vaca vrea din nou – şi nu poate –, încearcă iar. Mugeşte trist, ca să nu creadă luna că e pentru dânsa. Ţăranul se întoarce cu spatele şi alungă mugetul cu mâna.

 

Imagine : Jan Toorop, A farmer returning home, ink on paper, 9,5 x 18 cm., 1886.

Text : B. Fundoianu, „Voroava“, articol publicat în revista Rampa din 17 iulie 1921, p. 5.

 

Articol reprodus de Mihai Şora, prin bunăvoinţa regretatului profesor Dan Horia Mazilu, director al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti.
Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

 

Gratias agimus.

Tagué :, , , , , , ,

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ B. FUNDOIANU – Voroava | 1921 ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta