■ B. FUNDOIANU – Note critice | 1922 ■

26 août 2009 § Poster un commentaire

 

Reprezentarea Lysistratei, de către o companie parti­culară (cu regia lui Karl Heinz Martin), te pune, timp de două ore, faţă în faţă cu Aristofan şi cu sforţarea de a imagina, în faţa presei, puterea de reacţiune a publi­cului atenian. Trebuie să se semnaleze că, la o piesă a „părintelui comediei“, publicul Europei nu râde. Să fie vina subiectului, destul de actual totuşi – mult mai actual (se pare) decât tragedia fără sens pentru „sufletele mo­derne“ a lui Oedip? Lysistrata emoţionează tot atât în vesel cât ar emoţiona Perşii lui Eschyl în dramă. Interesul lor nu trece dincolo de Atena secolului V.

Ai observat că, aproape, nu se mai râde nici la Mo­lière. Singurele efecte care prind sunt acele speculate, în text, de regia contemporană; două texte parcă, ţinute simultan în scenă, de arta ciudată a regizorului. Copeau şi Gémier l-au inventat pe Molière; Karl Heinz Martin îl inventează pe Aristofan. Ceea ce ar putea da totuşi spectacolelor acest[ora] un farmec e culoarea, bine păstrată, a epocii în care au fost scrise. Ar trebui jucate pentru un public instruit şi deprins cu imaginaţia istorică – adică puţin. Regia a foarfecat însă din replici toate denumirile greceşti, aluziile istorice, proverbele Atenei, ceea ce ar fi păstrat comediei un caracter. Prezentată altfel, ca o comedie modernă, piesa pierde singurul ei sens.

Am oarecari îndoieli şi în privinţa lui Aristofan, în care găsesc numai vervă şi trivial. Se amuza, în adevăr, la comedia lui Aristofan publicul – adevăratul public, al Atenei? Un public educat de dialogurile lui Lucian ar mai fi putut gusta comedia acestui sicofant al lui Socrate, al lui Euripide şi al sofiştilor? Dacă n-ar exista Lucian, în faţa grosolanei comedii, te-ai putea întreba dacă a existat cândva ceea ce erudiţii numesc „fineţea antică“.

*

,,O zi în care n-am gândit nimic“ – scrie Goethe într-un loc.

Mă amuz ca să desprind din fraza asta ideea – mult mai teribilă decât o sumedenie de alte idei, din zilele când Goethe gândea.

*

După atâţia alţii, Andre Beaunier insistă, fericit, asu­pra ideii că antichitatea a fost înţeleasă felurit de fiecare secol şi adaptată mereu noilor interese, noilor sensibili­tăţi, noilor ideale. A fost atunci inventată antichitatea ­ca să poată servi de stimulent fiecărui veac de civilizaţii? Winkelmann a descoperit sculptura grecească; Nietzsche i-a descoperit, în tragedie, cultul lui Dionysos. Clasicis­mul francez n-a putut vedea altceva decât clasicismul şi monarhia greacă. Romantismul a căutat la greci romantismul – şi l-a găsit. Republica a găsit republică şi demo­craţia – democraţie. Platon şi Epicur sunt aproape contem­porani; Aristot a murit abia în evul mediu. Fiecare secol a văzut numai câte o latură într-o civilizaţie aşa de complexă ca cea greacă. De aceea, grecii pe rând au fost consideraţi un popor de politici, un popor de atleţi, unul de sculptori, unul de filosofi. O istorie a antichităţii n-ar trebui studiată în felul cum e văzută numai într-un secol; ar trebui recompusă din toate secolele, cum recompui lumina în spectru. Inteligent scrisă, şi cu puţin surâs, s-ar putea intitula: „Manualul bunului sceptic“ – dacă scepticii vor voi să accepte un manual.

*

Abia ne dovedi Julien Benda că întreaga literatură franceză e coruptă de sensibilitate, şi Lasserre că e coruptă de romantism, într-o revistă, Gauthier Villars găseşte că epoca noastră în poezia franceză e una din cele mai fericite ca inspiraţie greco-păgână. Villars dovedeşte asta, şi citaţiile nu lipsesc. În anumite minute, abundenţa izbuteşte chiar să copleşească. Adevărul? Dar unde mai poate fi adevărul?

 *

 Copiez din Oscar Wilde:

„Ar trebui să existe o lege care să interzică oricărui ziar să scrie despre artă“.

 

Text : B. Fundoianu, „Note critice“, articol publicat în revista Sburătorul literar din 15 aprilie 1922, pp. 96-97.

 

Articol reprodus de Mihai Şora, prin bunăvoinţa regretatului profesor Dan Horia Mazilu, director al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti.
Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/
 

Gratias agimus.

Tagué :, , , , , , , , , , , , , ,

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ B. FUNDOIANU – Note critice | 1922 ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta