■ B. FUNDOIANU – O funcţiune socială | 1921 ■

19 août 2009 § Poster un commentaire

Antoni TAPIES | Regalim | 1987

Antoni TAPIES | Regalim | 1987

 

Ar trebui mai des recitite cărţile vechi. Secolul nu îngăduie asta. Din spate, ca un văcar, el goneşte oamenii la păşunea comună şi-i obligă la cireadă. Funcţiunea contemplativului a devenit de aceea un obicei rar. Poate că a fost totdeauna rar contemplativul. El constituie, cu adevărat, o spărtură în mişcarea şi în viaţa socială, o discontinuitate.

Există însă o diferenţă între contemplativul la antici şi cel contemporan. La antici, geografia e mai redusă, comunicaţiile mai puţine, activităţile mai statornice, rasa mai proporţionată activi­tăţii. Am impresia că viaţa trebuie să fi fost mai înceată şi curgerea ei mai lină. De aceea, contemplativul ei nu este fără amestec.

Gânditorul este şi un politic, şi Sofocle, un triumfător la jocul olimpic.

Viaţa noastră însă, grăbită de fuga trenurilor, de multul raporturilor internaţionale, de câmpul imens al comerţului, de jocul de bursă, se repede într-o continuă mişcare centrifugă. Viaţa celor vechi pornea de la senzaţii, ca atâtea peticţii de activitate propuse creierului. Viaţa era „centripetă“. Tot centripet se realiza în imagini şi în statui. Viaţa noastră nu porneşte astăzi de la senzaţii. Ea nu porneşte de la centrul nervos din afară, ci din interior. Dar în mişcarea aceasta, repede, centrifugă, oamenii sunt numai centre de mişcare, puncte de reper în evoluţie. Omul, care s-ar refuza să fie o mişcare între atâtea mişcări, devine imediat o piedică a organismului viu şi organismul îl aruncă în drum rănit şi insociabil. O bătălie pierdută perturba prea puţin, la greci, viaţa raporturilor. Citeşte-l pe Plutarc. Un simplu accident de tren poate astăzi strica comunicaţiile, opri circulaţia mărfurilor şi subzistenţei şi poate scădea valorile la bursă.

Valorile nu au astăzi nici o independenţă. Ele trăiesc viaţa celorlalte valori. Funcţiunile în civilizaţiile vechi sunt încă atât de libere, că organismul poate trăi chiar dacă-l lipseşti de câteva.

Aşa, o râmă tăiată în două face două râme. În civilizaţia actuală, moartea unei singure celule aduce moartea organismului întreg. Un om tăiat în două nu poate continua doi oameni.

 

Imagine : Antoni Tàpies, Regalim, Farbaquatintaradierung und Siebdruck, 50,2 x 66 cm., 1987.

Text : B. Fundoianu, „O funcţiune socială“, articol publicat în revista Rampa din 4 august 1921, p. 1.

  

Articol reprodus de Mihai Şora, prin bunăvoinţa regretatului profesor Dan Horia Mazilu, director al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti.
Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

Gratias agimus.

Tagué :, , , , , , ,

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ B. FUNDOIANU – O funcţiune socială | 1921 ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta