■ B. FUNDOIANU – Moartea: probleme vechi | 1922 ■

18 août 2009 § Poster un commentaire

Dimitrije Basicevic MANGELOS | Paysage de la mort | 1942-1944

Dimitrije Basicevic MANGELOS | Paysage de la mort | 1942-1944

 

Câţiva părinţi, nefericiţi de moartea progeniturii lor, sau câţiva romantici, disperaţi de moartea prieteniei lor, au scris lui Flammarion, astronom cunoscut european, cerându-i, insistent desigur, să le confirme cu dovezi existenţa vieţii de dincolo de viaţă.

Corespondenţii lui Flammarion îi cereau sceptici să-i facă să creadă un lucru în care nu credeau[;] de altfel, dovezile le-ar fi socotit de prisos.

Nu cer nimănui să mă convingă că iubita mea e frumoasă şi că scrisul meu e publicabil.

Bolnavii sufleteşti nu-şi pot însă satisface persoana cu logica lucrurilor fireşti. Le trebuie un medicament: iluzia.

Dar iluzia e slobod oricine să şi-o construiască, atât cât îi este necesară instinctului de conservare. Pe cât ştim, Constituţia îngăduie existenţa iluziei. Părinţii sau amanţii loviţi ar fi putut crede deci în existenţa celeilalte vieţi fără să frizeze codul penal.

Suntem însă în veacul de aur al ştiinţei. Oamenii au nevoie de certitudini. Ieri, omenirea primară îşi sprijinea certitudinile pe mitologii. Astăzi, ele se sprijină pe ştiinţă. Ştiinţa-panaceu este obligată să rezolve şi să inventeze tot ce este mai agreabil speciei-om. Într-o zi, nutriţia noastră se va strâmtora la câteva pilule, vom comunica de la o cameră la alta prin telegrafia fără fir şi casele se vor deplasa pe roţi mobile, pentru ca să putem gusta singura cu adevărat fericire: nemişcarea. Inventatorul piramidonului n-are încă statuie: o va avea. Lumea de ecuaţii şi de curbe a lui Einstein rămâne în afară însă de geometria creierului obişnuit.

Ziarele au vestit în ultima vreme că Edison pregăteşte câteva experienţe care se vor ridica mai sus de gramofon. Edison va construi din metal sau din eter – indiferent – un mecanism prin care se va comunica cu morţii. Şi totuşi, cea mai elementară logică se opune experienţelor lui Edison. Un lucru este obşteşte admis de adevăr: moartea fizică. Moartea fizică e o axiomă pe care o speculează o întreagă categorie de oameni: doctorii.

În chestiuni din acestea dificile, trebuie să te menţii în pură metafizică.

Buturuga unei singure contradicţii poate răsturna sistemul. Trebuie să negi toate legile fizicei – ori să le admiţi pe toate. Lasă o singură lege, un singur fenomen numai – şi prin spărtura asta ai pierdut imperiul. Concesia morţii trupeşti, făcută de religii, e fatală întregului.

Moartea trupului e moartea simţurilor. E moartea singurei realităţi – senzaţia. Viaţa spirituală, fără senzaţie, neputând percepe şi neputând fi percepută – nu există. Dar să lăsăm din dialectică idealismul. Să presupunem că, dacă n-am avea nas, trandafirii tot ar avea miros. Şi că, fără să ne percepem reciproc existenţele, mai mult: fără să ne percepem pe noi înşine, am putea totuşi exista, spiritual. Sufletele noastre ar trece ca nişte miresme pe lângă alte miresme: părintele sau femeia noastră. Sufletele noastre fără obraz şi fără buze nu s-ar putea recunoaşte (cunoaşterea e un act fizic), nu s-ar putea întâlni, nu s-ar putea contopi în divina unitate.

Interesul celor care ţin să-şi revadă pe cei dragi se dovedeşte absurd. Dacă în adevăr ne este necesară o eroare care să fie de folos sentimental, cel puţin să se bucure de armonia logicei.

Să creăm eroarea: nu există moartea fizică. Să creăm eroarea: există şi dincolo de noi o viaţă trupească.

Teoria lui Flammarion, care ne pare absurdă, ar putea fi mâine găsită bună. Dorinţa sentimentală ar creşte ipoteză ştiinţifică.

Dar atunci – să ne ierte corespondenţii care ţin să viziteze cerul –, lucrul nu ne-ar face deloc plăcere.

Psalmul nostru de cetăţean obscur ar fi altul decât comunul. Am ruga atunci pe demiurgul – indiferent din care mitologie – să ne scutească.

Recidiva spectacolului, identică, ne-ar dezgusta. Şi vieţii spirituale îi preferăm de bună voie moartea totală.

     

Imagine : Mangelos (dit), Dimitrije Basicevic (1921-1987), Paysage de la mort, 1942-1944, Gouache sur papier, 21,6 x 29,8 cm., Paris, Musée National d’Art Moderne, Centre Georges Pompidou.

Text : B. Fundoianu, „Moartea: probleme vechi“, articol publicat în revista Rampa din 4 februarie 1922, p. 3. 

 
Articol reprodus de Mihai Şora, prin bunăvoinţa regretatului profesor Dan Horia Mazilu, director al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti.
Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

Gratias agimus.

Tagué :, , , , , , , ,

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ B. FUNDOIANU – Moartea: probleme vechi | 1922 ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta