■ B. FUNDOIANU – Metempsihoză | 1916 ■

13 août 2009 § 1 commentaire

Stani NITKOWSKI | Trajectoire, humilité, partage | 1998

Stani NITKOWSKI | Trajectoire, humilité, partage | 1998

 

În anul nu ştiu cât după hegiră. Zare largă, largă, neză­găzuită. Canaturi de argint înflorite cu boabe galbene de chihlimbar. Lumina fulguia agale pe drumul pe care un felah, clădit pe roib, se îndruma spre faraonicele piramide…

Soarele germea şi distila. Şi-n Nil, reptilă inelată, izvorâtă-n scorburi năpraznice de culmi, s-a îngropat şi-şi juca reflecte de bronz ca o comoară tăinuită.

Mergeam. Nu ştiam de unde vin şi unde merg; cum nu ştie nici izvorul, nici gazela, nici viermele. 

Nisipul s-alunga şi scânteia sprinţar în soare. Şi pudruit cu aur, soarele se scutura şi lumina. În ochii mei se luminau ape tainice, albii strâmte, matce adânci… Un bărzăune copt vâslea. Şi apele râdeau cu dinţi de aur; ca nişte bani, ca nişte solzi, ca nişte geamuri lucii.

Şi soarele se scutura şi lumina; şi pe om, şi pe gazelă, şi pe vierme…

O mumie. Sta sculptată parcă. În ochi, oglinzi sparte; putreziciune-n faţă. Şi-n veşnicile-odăjdii, cântau: bambii şi cactuşii adâncurile forestiere; tainicii ibişi; stuhurile abundente; apele din Nil.

M-am oprit; mi-am stăpânit resortul nervilor, ca Phöbus quadriga, pe Oeta. Şi m-am gândit: suflet nemuritor, surghiunit, din încăperea trupului, ce tainică fiinţă ţi-e apururi gazdă?

Şi degetele mi se zbăteau să pipăie înţelesul, să frângă hierogliful, să robească neştiutul pitit şi mizer.

Şi-am vrut, am vrut, am vrut.

Am vrut să trăiesc lăuntrul veacurilor; să germ, să fiinţez, să mor; să cutreier totul, ca un vierme – fructul.

Tomul greoi al lui Ptolemeu îmi scăpă; îmi alunec[ar]ă degetele; ochii mi se stinseră, ca flacăra unui opaiţ; mintea se fluidiză. Îmi topisem „eu“-l în văzduh ca elementele aro­matice ale unei flori în vară.

Şi-am străbătut, hrănit de principiul regenerator al vieţii – ca un lac de gheţari – valurile vieţii la infinit. Am stătut subt toate timpurile, subt toate tiparele, subt toate formele.

Am fost omul şi-mi căutam fragmentele complementare. Aveam nainte larga perspectivă a policromului Eden. Buche­te de fructe; caier de cântări; ghemuri de nervi şi de senzaţii.

Şi-am căzut.

Am fost Cain şi-am omorât.

Am fost păcurar şi-mi păşteam turmele de oiţe.

Am ucis, am răbdat, am plâns, m-am închinat.

Şi-am plecat vlăguit, să-mi caut azima-n Mizraim. Şi paşii i-am sângerat; şi-am luptat; şi-am respins voluptuoasa femeie a lui Putiphar; şi-am biruit.

Gemui apoi. Fui pulbere de stele; ajunsei pulbere de praf.  Eram copilul pământului şi-i ştiam vrerea. Eram neplivit, dar creşteam. Creşteam ca firul de iarbă, ca floarea sălbatică, ca pălămida. Şi-n pântecul meu, zămisli, din carne şi din sânge, un prunc. Îndărătul lui moartea pândea furişă; şi-n faţa lui, biruitoare, dospea Viaţa.

Şi pruncul crescu; ucise pe egiptean şi-mi smulse muş­chii de la piramide. Şi-mi duse paşii în deşert. Şi-n creierul lui născu credinţa. Şi-mi dete mană, şi-mi scoase apă din granit, şi-mi dete tablele legii.

Şi el muri. Ca un copil sălbatic, umblai cu picioarele desculţe; şi scaieţii îmi zgâriau şi-mi sângerau epiderma; şi apele mi-o răcoreau şi-o înglodau de tot.

Şi spuneam pe de rost tablele. Dar nu ştiam în ele ce-i. Şi bucuros jucam cu therafimii, cu pietricelele, cu idolii, cu penaţii. Rosteam cuvintele săpate-n table; dar mai mult îmi plăcea să dănţui în jurul viţelului de aur.

Şi-am-râs-am-plâns-şi-am-râs. Şi-am luptat, şi-am biruit, şi-am ţipat; şi-n carnea mea otrava prelingea mereu. Şi mi-am lărgit hotarele şi stavili am pus.

Şi mi-am iubit norodul şi l-am multiplicat.

Şi mi-am urât vrăjmaşii şi le-am scos ochii.

Şi mi-am bătut cu cozi de-asin duşmanii; şi pe Iehova cu templu l-am îmblânzit; şi mi-am vrăjit auzul cu murmure de psalme.

Şi jude am fost, şi sclav, şi rege.

Şi zilele bătrâne şi veştede mi le păstra carnea, ca un fruct pădureţ şi copt, a frumoasei Abisaïg.

Şi-am omorât, şi am iubit şi-am înţeles.

Incestuos am fost, dar am iubit.

Şi am iubit mai mult ca familia, mai mult ca femeia, mai mult ca libertatea, mai mult ca pe Adonai, Viaţa.

Şi m-am uitat pe mine şi m-am sângerat şi m-am mortificat. Şi mi-am desprins de mine Viaţa; şi mortul l-am înviat; lumină am dat orbilor şi dragoste de aproapele am vrut.

Şi-am iubit pe cei mici, pe cei credincioşi, pe cei săraci cu duhul. Şi-am plâns în Ghetsemani, şi-am murit pe cruce. Şi-am murit.

Şi-am înviat – nu a treia zi – ci-n sufletele celor ce m-au înţeles.

Şi-am fost Iisus. Dar cei ce mi-au purtat cuvântul nu de neamul meu au fost.

Şi ca un fiu risipitor m-am reîntors în matcă. Şi mi-am zvârlit din mine coasta putredă. Şi m-am prosternat şi-am adorat viaţa şi m-am pocăit. Iar cei din jur mă urmăreau, mă duşmăneau, mă pândeau.

Şi când voiam îmi aduceau cedru şi smirnă şi mirodenii.

Şi când slăbeam îmi împlântau săgeţi şi-mi aduceau femei.

Şi-au tăbărât să mă gâtuie; şi mi-au dărâmat templul şi m-au fărămiţat peste tot.

Şi-am suferit subt uneltele Inchiziţiei şi am dormit în sinagogele ghetoului şi-am plâns sub pogrome. Şi m-am uitat în preajmă. Şi m-am văzut nenumărat ca pulberea şi chinuit ca vânatul, şi neînţeles ca Cerul. Şi m-am uitat în preajmă. Şi m-am văzut fărâmiţat în parcele, ce nu puteau să se ajungă – ce nu puteau să se-nţeleagă – ce nu se ştiau şi nu voiau să se ştie.

Şi m-am oprit. Zumzăia în jur eternul „Carmen Saeculare“.

Şi m-am oprit. Mi-am reluat în taină tonul lui Ptolemeu, mi-am deschis ochii tulburaţi de somn; mi-am zbătut degetele în aer şi-acolo, subt dafinii ce-şi răsfirau şuviţele, am plâns, ori am râs, pentru nenorocita soartă a neamului meu, Israel.

F. Benjamin 

Iaşi, aprilie, 1916

 

Imagine : Stani Nitkowski |1949-2001|, Trajectoire, humilité, partage, huile sur toile, collection privée, 1998.

Text : F. Benjamin (sic!), „Metempsihoză“, articol publicat în revista Hatikvah, II, 1916, nr. 1, 19 iunie, pp. 12-13. Reluat în volumul: B. Fundoianu, Iudaism şi elenism, Ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Leon Volovici şi Remus Zăstroiu, Editura Hasefer, Bucureşti, 1999, pp. 24-27.

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

Gratias agimus.

Tagué :, , , , , , , ,

§ Une réponse à ■ B. FUNDOIANU – Metempsihoză | 1916 ■

  • Caelia dit :

    Foarte subtila selectie a textului si a imaginii.
    Am inceput sa-l indragesc pe B.F. datorita tie.
    Multumesc, Luiza.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Qu’est-ce que ceci ?

Vous lisez actuellement ■ B. FUNDOIANU – Metempsihoză | 1916 ■ à INSTITUT FONDANE.

Méta